[ Pobierz całość w formacie PDF ]
.cit., voi.I, pp.392-431.— Einzelgestalten aus der mittelalterli-chen Dominikaner- und Thomistenschule, în op.cit., voi.II, pp.512-613.— Bibliografie în M.Grabmann, Geschichte der katholischen Theologie seit dem Ausgang der Văterzeit, Freiburg i.Br., 1933, pp.306-309./EGIDIUS DIN LESSEN — M.de Wulf, Le trăite „De unitate formae" de Gilles de Lessines, Institut superieur de philosophie, Louvain, 1901 (textul editat este precedat de un amplu studiu istoric, pp.10-122).THOMAS DIN SUTTON — F.Ehrle, Thomas de Sutton, seine Quolibet und seine Quaestiones disputatae, în Festschrift Georg von Hertling, Kempten, 1913.— Fr.Pelster, Thomas von Sutton, ein Oxfbrder Verteidiger der thomistischen Lehre, în Zeitschrift jur katholische Theologie, voi.XLVI (1922), pp.212-255 şi 361-401; de acelaşi, Schriften des Thomas Sutton in der Universitătsbibliothek zu Munster, ibid., voi.XLVII (1923), pp.483-494.— D.E.Sharp, Thomas of Sutton O.P., his Place in Scholasticism and an Account of his Psychology în Revue ne'oscolastique de Philosophie, voi.XXXVI (1934), pp.332-354.— M.Schmaus, Der Liberpropugnatorius des Thomas Anglicus und die Lehrunterschiede zwischen Thomas von Aquin undDuns Scotus, partea a Ii-a, Munster i.Westf., 1930.HERVEUS DIN NEDELLEC — B.Haureau, Herve Ne'dellec, general des Freres Precheurs în Histoire litteraire de la France, voi.XXXIV, pp.308-352.— C.Jellouschek, Verteidigung der Moglichkeit einer anfangslosen Weltschopjung bei Herveus Natalis, in Jahrbuchfur Philosophie und spekulative Theologie, voi.XXVI (1912), pp.155-187 şi 325-367.— E.Elter, Un ouvrage inconnu de Herve de Nedellec, în Gregorianum, voi.IV (1923), pp.211-240.— W.Schollgen, Das Problem der Willensfreiheit bei Heinrkh von Ghent und Herveus Natalis, în Abhandlungen aus Ethik und Moral, voi.VI, 1927.^GIDIUS DIN ORLEANS — M.Grabmann, Der lateinische Averroismus des 13.Jahrhunderts und seine Stellung tur christlichen Weltanschauung.Mitteilungen aus un-gedruckten Ethikkommentaren, în Sitzungsberichte der Bayerischen Akademie der Wissenschaften (Philos.-histor.Abteilung), 1931, 2, pp.46-51.508FILOZOFIA ÎN SECOLUL AL ,XIII-LEANICOLAUS TRIVETH — F.Ehrle, Nicolaus Trtvet, sein Leben, seine Quolibet und Quaestiones disputatae, în Festgabe CI.Baeumker, Munster i.Westf., 1923, pp.1-63.yEGIDIUS DIN ROMA — Numeroase editti vechi ale operelor sale, inclusiv Comentariile la Aristotel şi la Sentinţe, indicate în B.Geyer, Die patristische und scholastische Phibsophie, pp.532-533.Cel mai bun punct de plecare actual este excelenta ediţie a lui Edg.Hocedez, S.J., /Egidii Romani Theoremata de esse et essentia, texte precede d'une introduction historique et critique, Museum Lessianum, Louvain, 1930 (a se vedea îndeosebi, în Introducere, paragraful Vin, lnfluences platoniăennes).Se va adăuga Edg.Hocedez, S.J., Gilles de Rome et saint Thomas, în Melanges Mandon-net, J.Vrin, Paris, 1930, voi.I, pp.385-409; de acelaşi autor, Gilles de Rome et Henri de Gând, în Gregorianum, voi.VID (1927), pp.358-384.— Despre activitatea didactică universitară a lui iCgidius, P.Mandonnet, La cartiere scolaire de Gilles de Rome, în Revue des sciences philosophiques et the'ologiques, voi.IV (1910), pp.480-499.— Ger.Bruni, Egidio Romano e la sua polemica antitomista, în Rivista di filosofia neoscolastica, voi.XXVI (1934), pp.239-251.IACOB DIN VITERBO — M.Grabmann, Doctrina S.Thomae de distinctione reali inter essentiam et esse ex documentis ineditis saeculi XIII Mustrata, în Acta Hebdomadae thomisticae, Roma, 1924^ pp.162-176; de acelaşi autor: Die Lehre des Jakob von Viterbo (f 1308) von der Wirklichkeit des gottlichen Seins, în Philosophia Perennis, J.Habbel, Regensburg, 1930, pp.211-232.VI.— DE LA PERIPATETISM LA AVERROISMAristotel aşa cum apărea el în Organon era bine cunoscut în şcolile din Paris încă din secolul al Xll-lea, iar, cînd aceste şcoli s-au organizat în Universitate, logica sa a continuat să domine Facultatea de Arte.Şi a dominat-o chiar atît de bine, încît ceea ce se va numi curînd „noul Aristotel", adică autorul tratatelor de fizică, ştiinţe ale naturii, metafizică şi morală, nu va reuşi să pătrundă aici imediat.Primele comentarii ale operelor ştiinţifice ale lui Aristotel par a fi de origine engleză, iar Oxfordul se va remarca, de altfel, pe toată durata secolului al XIE-lea, printr-un interes viu şi constant pentru studiul ştiinţelor, care contrastează cu gustul pentru studiile de logică dominant atunci la Paris.Originile mişcării ştiinţifice engleze datează, ca şi cele ale mişcării dialectice franceze, din secolul al Xll-lea.Daniel din Morley, care a fost implicat în cercul traducătorilor din Toledo, este autorul unui Liber de naturis inferiorum et superiorum, în care, încă din a doua jumătate a secolului, foloseşte De naturali auditu (Fizica), De caelo et mundo şi De sensu et sensato de Aristotel.La începutul veacului al XlII-lea, Michael Scot (f 1235) traduce Comentariile lui Averroes la De caelo et mundo, De sphaera lui Alpetragius (Al Bitrogi), De animalibus de Avicenna, precum, poate, şi De anima, Metafizica şi De substantia orbis de Averroes.Nu mai puţin importantă pentru istoria mişcării engleze este opera lui Sareshel (Alfredus Anglicus).Traducător al apocrifului aristotelic De vegetabilibus, al unui apendice avicennian la Meteorologica, cunoscut sub titlul Liber de congelatis, el este şi autorul tratatului De motu cordis (anterior lui 1217), în care un neoplatonism inspirat din Timaios şi Boethius, asemănător, de altfel, cu cel al chartrezilor, se îmbină cu teoria ema-\DE LA PERIPATETISM LA AVERROISM509naţiei din Liber de Causis şi cu psihologia lui Aristotel, pe care Alfredus tocmai o descoperise.El îşi propune să arate cum sufletul guvernează corpul prin intermediul inimii, teză care va ocupa un loc însemnat în antropologia lui Albert cel Mare.Or, acelaşi Alfredus a scris şi Comentarii la De vegetabilibus şi la Meteorologica; acestea par, într-adevăr, să facă din el cel mai vechi comentator cunoscut al scrierilor ştiinţifice ale lui Aristotel sau atribuite lui Aristotel (A.Pelzer).De curînd, la numele său au venit să se adauge şi alte nume englezeşti.Adam din Bocfeld, autor de Comentarii la De caelo et mundo, Meteorologica, Metafizica (în traducerea ei arabo-latină), De generatione et corruptione, De sensu et sensato; Adam din Bouchermefort, comentator al lucrărilor De anima, Fizica, Liber de Causis şi De generatione et corruptione.în afară de aceste atribuiri, considerate astăzi certe (M.Grabmann), sînt propuse şi altele ca probabile, dar primele sînt de ajuns pentru a dovedi că preocupările intelectuale ale acestor englezi depăşeau cu mult terenul logicii.Deşi nu se pot data cu exactitate, Comentariile lor aparţin sigur primei jumătăţi a secolului al XIH-lea, adică perioadei în care asistăm la apariţia sau formarea în Anglia a unor oameni profund pătrunşi de acest spirit nou, precum Robert Grosseteste, Thomas din York, autorul lucrării Perspectiva com-munis John Peckham şi Roger Bacon.Numele celui din urmă ar fi doar el de ajuns pentru a ne aminti opoziţia, pe care a denunţat-o atît de vehement, dintre ignoranţa ştiinţifică a parizienilor, pe atunci pasionaţi încă de logică, şi cultura matematică, astronomică şi fizică a profesorilor de la Oxford.în această privinţă, erudiţia modernă îi dă dreptate.în Bătălia celor şapte arte, Henri d'Andelys pune forţele armate ale Doamnei Logica sub comanda lui Pierron din Courtenai, uns logiciens moult tres sages*, care-i are drept locţiitori pe Ioannes Pagus, Pointlanus din Ga-maches şi Nicole (versurile 51-56) [ Pobierz całość w formacie PDF ]
zanotowane.pl doc.pisz.pl pdf.pisz.pl przylepto3.keep.pl
.cit., voi.I, pp.392-431.— Einzelgestalten aus der mittelalterli-chen Dominikaner- und Thomistenschule, în op.cit., voi.II, pp.512-613.— Bibliografie în M.Grabmann, Geschichte der katholischen Theologie seit dem Ausgang der Văterzeit, Freiburg i.Br., 1933, pp.306-309./EGIDIUS DIN LESSEN — M.de Wulf, Le trăite „De unitate formae" de Gilles de Lessines, Institut superieur de philosophie, Louvain, 1901 (textul editat este precedat de un amplu studiu istoric, pp.10-122).THOMAS DIN SUTTON — F.Ehrle, Thomas de Sutton, seine Quolibet und seine Quaestiones disputatae, în Festschrift Georg von Hertling, Kempten, 1913.— Fr.Pelster, Thomas von Sutton, ein Oxfbrder Verteidiger der thomistischen Lehre, în Zeitschrift jur katholische Theologie, voi.XLVI (1922), pp.212-255 şi 361-401; de acelaşi, Schriften des Thomas Sutton in der Universitătsbibliothek zu Munster, ibid., voi.XLVII (1923), pp.483-494.— D.E.Sharp, Thomas of Sutton O.P., his Place in Scholasticism and an Account of his Psychology în Revue ne'oscolastique de Philosophie, voi.XXXVI (1934), pp.332-354.— M.Schmaus, Der Liberpropugnatorius des Thomas Anglicus und die Lehrunterschiede zwischen Thomas von Aquin undDuns Scotus, partea a Ii-a, Munster i.Westf., 1930.HERVEUS DIN NEDELLEC — B.Haureau, Herve Ne'dellec, general des Freres Precheurs în Histoire litteraire de la France, voi.XXXIV, pp.308-352.— C.Jellouschek, Verteidigung der Moglichkeit einer anfangslosen Weltschopjung bei Herveus Natalis, in Jahrbuchfur Philosophie und spekulative Theologie, voi.XXVI (1912), pp.155-187 şi 325-367.— E.Elter, Un ouvrage inconnu de Herve de Nedellec, în Gregorianum, voi.IV (1923), pp.211-240.— W.Schollgen, Das Problem der Willensfreiheit bei Heinrkh von Ghent und Herveus Natalis, în Abhandlungen aus Ethik und Moral, voi.VI, 1927.^GIDIUS DIN ORLEANS — M.Grabmann, Der lateinische Averroismus des 13.Jahrhunderts und seine Stellung tur christlichen Weltanschauung.Mitteilungen aus un-gedruckten Ethikkommentaren, în Sitzungsberichte der Bayerischen Akademie der Wissenschaften (Philos.-histor.Abteilung), 1931, 2, pp.46-51.508FILOZOFIA ÎN SECOLUL AL ,XIII-LEANICOLAUS TRIVETH — F.Ehrle, Nicolaus Trtvet, sein Leben, seine Quolibet und Quaestiones disputatae, în Festgabe CI.Baeumker, Munster i.Westf., 1923, pp.1-63.yEGIDIUS DIN ROMA — Numeroase editti vechi ale operelor sale, inclusiv Comentariile la Aristotel şi la Sentinţe, indicate în B.Geyer, Die patristische und scholastische Phibsophie, pp.532-533.Cel mai bun punct de plecare actual este excelenta ediţie a lui Edg.Hocedez, S.J., /Egidii Romani Theoremata de esse et essentia, texte precede d'une introduction historique et critique, Museum Lessianum, Louvain, 1930 (a se vedea îndeosebi, în Introducere, paragraful Vin, lnfluences platoniăennes).Se va adăuga Edg.Hocedez, S.J., Gilles de Rome et saint Thomas, în Melanges Mandon-net, J.Vrin, Paris, 1930, voi.I, pp.385-409; de acelaşi autor, Gilles de Rome et Henri de Gând, în Gregorianum, voi.VID (1927), pp.358-384.— Despre activitatea didactică universitară a lui iCgidius, P.Mandonnet, La cartiere scolaire de Gilles de Rome, în Revue des sciences philosophiques et the'ologiques, voi.IV (1910), pp.480-499.— Ger.Bruni, Egidio Romano e la sua polemica antitomista, în Rivista di filosofia neoscolastica, voi.XXVI (1934), pp.239-251.IACOB DIN VITERBO — M.Grabmann, Doctrina S.Thomae de distinctione reali inter essentiam et esse ex documentis ineditis saeculi XIII Mustrata, în Acta Hebdomadae thomisticae, Roma, 1924^ pp.162-176; de acelaşi autor: Die Lehre des Jakob von Viterbo (f 1308) von der Wirklichkeit des gottlichen Seins, în Philosophia Perennis, J.Habbel, Regensburg, 1930, pp.211-232.VI.— DE LA PERIPATETISM LA AVERROISMAristotel aşa cum apărea el în Organon era bine cunoscut în şcolile din Paris încă din secolul al Xll-lea, iar, cînd aceste şcoli s-au organizat în Universitate, logica sa a continuat să domine Facultatea de Arte.Şi a dominat-o chiar atît de bine, încît ceea ce se va numi curînd „noul Aristotel", adică autorul tratatelor de fizică, ştiinţe ale naturii, metafizică şi morală, nu va reuşi să pătrundă aici imediat.Primele comentarii ale operelor ştiinţifice ale lui Aristotel par a fi de origine engleză, iar Oxfordul se va remarca, de altfel, pe toată durata secolului al XIE-lea, printr-un interes viu şi constant pentru studiul ştiinţelor, care contrastează cu gustul pentru studiile de logică dominant atunci la Paris.Originile mişcării ştiinţifice engleze datează, ca şi cele ale mişcării dialectice franceze, din secolul al Xll-lea.Daniel din Morley, care a fost implicat în cercul traducătorilor din Toledo, este autorul unui Liber de naturis inferiorum et superiorum, în care, încă din a doua jumătate a secolului, foloseşte De naturali auditu (Fizica), De caelo et mundo şi De sensu et sensato de Aristotel.La începutul veacului al XlII-lea, Michael Scot (f 1235) traduce Comentariile lui Averroes la De caelo et mundo, De sphaera lui Alpetragius (Al Bitrogi), De animalibus de Avicenna, precum, poate, şi De anima, Metafizica şi De substantia orbis de Averroes.Nu mai puţin importantă pentru istoria mişcării engleze este opera lui Sareshel (Alfredus Anglicus).Traducător al apocrifului aristotelic De vegetabilibus, al unui apendice avicennian la Meteorologica, cunoscut sub titlul Liber de congelatis, el este şi autorul tratatului De motu cordis (anterior lui 1217), în care un neoplatonism inspirat din Timaios şi Boethius, asemănător, de altfel, cu cel al chartrezilor, se îmbină cu teoria ema-\DE LA PERIPATETISM LA AVERROISM509naţiei din Liber de Causis şi cu psihologia lui Aristotel, pe care Alfredus tocmai o descoperise.El îşi propune să arate cum sufletul guvernează corpul prin intermediul inimii, teză care va ocupa un loc însemnat în antropologia lui Albert cel Mare.Or, acelaşi Alfredus a scris şi Comentarii la De vegetabilibus şi la Meteorologica; acestea par, într-adevăr, să facă din el cel mai vechi comentator cunoscut al scrierilor ştiinţifice ale lui Aristotel sau atribuite lui Aristotel (A.Pelzer).De curînd, la numele său au venit să se adauge şi alte nume englezeşti.Adam din Bocfeld, autor de Comentarii la De caelo et mundo, Meteorologica, Metafizica (în traducerea ei arabo-latină), De generatione et corruptione, De sensu et sensato; Adam din Bouchermefort, comentator al lucrărilor De anima, Fizica, Liber de Causis şi De generatione et corruptione.în afară de aceste atribuiri, considerate astăzi certe (M.Grabmann), sînt propuse şi altele ca probabile, dar primele sînt de ajuns pentru a dovedi că preocupările intelectuale ale acestor englezi depăşeau cu mult terenul logicii.Deşi nu se pot data cu exactitate, Comentariile lor aparţin sigur primei jumătăţi a secolului al XIH-lea, adică perioadei în care asistăm la apariţia sau formarea în Anglia a unor oameni profund pătrunşi de acest spirit nou, precum Robert Grosseteste, Thomas din York, autorul lucrării Perspectiva com-munis John Peckham şi Roger Bacon.Numele celui din urmă ar fi doar el de ajuns pentru a ne aminti opoziţia, pe care a denunţat-o atît de vehement, dintre ignoranţa ştiinţifică a parizienilor, pe atunci pasionaţi încă de logică, şi cultura matematică, astronomică şi fizică a profesorilor de la Oxford.în această privinţă, erudiţia modernă îi dă dreptate.în Bătălia celor şapte arte, Henri d'Andelys pune forţele armate ale Doamnei Logica sub comanda lui Pierron din Courtenai, uns logiciens moult tres sages*, care-i are drept locţiitori pe Ioannes Pagus, Pointlanus din Ga-maches şi Nicole (versurile 51-56) [ Pobierz całość w formacie PDF ]